we build the road and the road builds us

 My Photo
Name: gabi
Location: Bucuresti, Romania

Tuesday, July 24, 2007

3 luni...

...au trecut din ziua cand m-am urcat in tren cu destinatia Bucuresti.

Imi amintesc destul de clar momentul despartirii de Cluj. De viata din Cluj, de prietenii din AIESEC, de visele si planurile de acolo. Am facut tot posibilul sa plec cu constiinta impacata si cu sufletul curat. In mare parte am reusit. Mi-am luat cu mine doar visele si experientele traite acolo, si lectiile invatate din ele.

Imi propuneam atunci un singur lucru: sa folosesc tot ce stiu.
Imi doream doar atat: sa fiu impacat cu mine.

Eh....dar asta a fost acum 3 luni.

Astazi, ma pegatesc de concediu. Cuvantul asta are o rezonanta foarte ciudata in capul meu pentru ca nu sunt obisnuit sa-l folosesc la persoana antai. Si totusi, ma pregatesc de concediu. Este una din recompensele pe care le primesc pentru performanta mea de pana acum la noul job.
Dupa trei luni, am reusit sa ma achit cu brio de primele doua proiecte care mi s-au incredintat, si pe langa asta, sa ma fac cunoscut in toata reteaua TMI din lume.
Am primit si felicitari, spuse, scrise, soptite si chiar si un "standing ovation".

Acum, am la dispozitie o saptamana sa ma si bucur de ele.

Evident, o sa las Bucurestiul pe locuri mai racoroase. Oricat m-as simti de bine aici, ma voi simti mai bine la o temperatura mai mica de 38-40 de grade.
O sa imi vizitez parintii si o sa merg la pescuit. O sa descopar din nou locurile din copilarie care ma fac si acum sa zambesc. O sa iau la rand raurile, dealurile, muntii, terenurile de fotbal, gradinile, merii, rozinchinele, prietenii si noptile racoroase petrecute in fata portii cand aveam doar 10 ani. Vreau sa imi amintesc de toate astea. Vreau sa fiu singur pe malul unui parau de munte si sa vanez un pastrav sau un clean. Vreau sa mananc afara si sa fac dus in bulboaca de pe rau. O sa ma trezesc cand canta cocosul si o sa adorm cu cantecul greierilor in urechi...

...merg la bunica...

....pfffff o sa fie super!

Pa! plec in concediu, ma intorc peste o saptamana...

Labels: ,